Green Business Index lanseaza seria de ”Mese rotunde Green Business Index” pentru a veni in intampinarea nevoilor companiilor.

Intalnirile, organizate de Asociatia Green Revolution cu sprijinul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, sunt menite sa ofere informatii companiilor care doresc sa se inscrie in proiect.

Green Business Index reprezinta un prim pas catre recunoasterea publica a eforturilor depuse de companii in domeniul protectiei mediului, constituindu-se drept indicator al responsabilitatii fata de mediu in sectorul de afaceri romanesc.

Primele mese rotunde au avut loc in datele de 21 si 22 mai 2015 in cadrul Camerelor de Comert si Industrie din Arges si Prahova, fiind prezentate beneficiile evaluarii gratuite a performantelor de mediu, precum si modul in care poate fi gestionat eficient impactul de mediu.

La sediul Camerelor de Comert Arges, respectiv Prahova au fost invitati reprezentanti ai celor mai importante firme din judet pentru a li se prezenta beneficiile participarii la Proiectul Green Business Index. Dintre firmele participante amintim: Conpet, Ana Imep, Dng Transeuropesped, Steinel Electronic, Iatsa Campina, Euro Envirotech, Sinvex.

Agenda evenimentelor a inclus o prezentare introductiva a proiectului, sustinuta de Raluca Fiser, presedintele Asociatiei Green Revolution, urmata de exemplificarea functiilor tehnice, sustinuta de Ninel Lazar, project manager Green Business Index.

De asemenea, in cadrul intalnirilor au fost detaliate cele 4 instrumente pe care GBI le pune la dispozitia companiilor inscrise:
Evaluarea performantelor de mediu se realizeaza prin intermediul unui instrument de diagnostic si raportare online alcatuit din 7 chestionare: dezvoltare sustenabila, utilizarea resurselor, impact asupra mediului, managementul deseurilor, cladiri verzi, achizitii verzi si transport sustenabil.
Calculatorul de emisii de gaze cu efect de sera (denumit si calculatorul amprentei de carbon) estimeaza emisiile totale de gaze cu efect de sera pentru diferite categoriile de emisii
Ghidul pentru evaluarea si raportarea performantelor de mediu ofera indrumari practice companiilor care vor sa isi evalueze gradul de sustenabilitate, fiind construit ca un instrument ajutator pentru platforma online de evaluare a sustenabilitatii companiilor
Tutoriale video, ghiduri practice, pas cu pas, pentru utilizarea instrumentelor in cadrul platformei online.

Toate aceste instrumente sunt gratuite pentru orice companie, luand in considerare tendintele internationale in domeniu, dar si pe cele romanesti, fiind singurele instrumente de acest fel puse la dispozitia companiilor din Romania.
La finalul evenimentelor, au avut loc sesiuni interactive cu cei din public, dar si discutii individuale cu participantii meselor rotunde.

GBI 2015 este un proiect initiat de Asociatia Green Reevolution, dezvoltat in parteneriat cu The Royal Norwegian Society for Development si finantat de guvernul Norvegiei prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014, in cadrul domeniului de finantare “Inovare in Industria Verde Romania”.